Premierul Ion Chicu, în inspecţie la construcția unui drum cu o lungime de 19 km (FOTO)
Premierul Ion Chicu a mers într-o vizită de inspecție pe un sector de drum de pe traseul satului Porumbreni - oraşul Cimișlia. Proiectul prevede construcția unui segment de drum nou cu o lungime de 19 km, costul investițiilor constituie circa 30 de milioane de euro, finanțate de Banca Europeană de Investiții.
La fața locului, prim-ministrul a avut câteva ședințe cu responsabilii tehnici și managementul companiei constructoare, în cadrul cărora a fost informat despre mersul lucrărilor și problemele confruntate de compania constructoare.
"Infrastructura rutieră e un imbold pentru creșterea economiei. Creșterea economică înseamnă locuri de muncă și condiții de viață mai bune", a precizat Ion Chicu.
Lucrările de construcție în cadrul acestui proiect au început în luna februarie 2019, iar termenul de realizare este de 3 ani. Însă, compania constructor progresează în realizarea lucrărilor mai rapid decât în programul contractului și dă asigurări că lucrările se vor încheia în 27 de luni. Odată cu darea în exploatare a drumului, acest segment va fi parcurs zilnic de circa 7 mii de unități de transport.
Premierul a dispus ca în perioada imediat următoare să se realizeze o evaluare amplă pe toate șantierele de reabilitare a drumurilor din țară pentru a aprecia obiectiv capacitatea actuală a sectorului de construcții și a statului de a asigura implementarea proiectelor mari de dezvoltare a infrastructurii.
- Premierul Ion Chicu a convocat membrii Cabinetului de miniștrii în prima ședință de Guvern. Vezi ce au discutat
- Premierul Ion Chicu a prezentat noii miniștri colectivelor de muncă şi a explicat ce înseamnă un Guvern tehnocrat
- Premierul Ion Chicu a fost felicitat de președintele BERD. Ce MESAJ i-a transmis