Premierul Leancă cere structurilor de stat să se integreze cât mai curând în sistemul de plăţi electronice Mpay
Embed:
Mai multe instituţii de stat vor trece la plăţi în format electronic. Serviciul urmează a fi disponibil de la 25 august, când cetăţenii vor putea plăti prin internet pentru serviciile mai multor agenţii guvernamentale.
Pentru obţinerea unui paşaport, a unui document de la cadastru sau a unui certificat de căsătorie, beneficiarii nu vor mai trebui să stea la coadă la ghişee şi bănci.
Premierul Iurie Leancă speră că, prin evitarea contactului direct între beneficiari şi funcţionarii publici, se va reuşi diminuarea fenomenului corupţiei. El a cerut tuturor structurilor de stat, subordonate Executivului, să se integreze la timp în sistemul guvernamental de plăţi electronice Mpay.