Premierul oferă detalii despre verificarea contractului de concesionare al Aeroportului
Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, oferă mai multe detalii despre verificarea contractului de concesionare al Aeroportului Chişinău. Oficialul i-a dat o replică directorului companiei "Avia Invest", Petru Jardan, care a menţionat că instituţia pe care o conduce respectă angajamentele, iar acest lucru a fost confirmat de o comisie a Ministerului Justiţiei.
''Este poziția persoanei respective care își apără întreprinderea, poate să spună că au activat impecabil și fără abateri, ea poate fi explicată. Repet, concluziile vor fi făcute de grupul de lucru care a fost constituit ieri și anume de aceste concluzii ne vom ghida în acțiunile noastre'', a declarat Valeriu Streleţ.
Totodată, premierul a menţionat că rapoartele elaborate de CNA şi Ministerul Justiţiei privind concesionarea Aeroportului vor fi făcute publice. Iar, din componenţa comisiei speciale care va stabili premisele pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului din Chişinău, vor face parte şi mai multe ministere.
''Autoritatea care urma să totalizeze concluziile CNA era Ministerul Justiţiei. Am primit documentul şi îl vom publica oficial, după care vom întreprinde o serie de acţiuni ca grupul de lucru să poată lucra. Sunt câteva entităţi, este vorba de Comisia pentru monitorizarea contractului, e grupul format de Gaburici care e împărtit în două entităţi, CNA şi Ministerul Justiţiei şi altul care va fi format din mai multe ministere. Vor fi puse cap la cap'', a mai spus premierul.
PUBLIKA.MD aminteşte că Guvernul ar putea rezilia contractul de concesionare a aeroportului internaţional Chişinău. Sugestia a venit din partea Centrului Naţional Anticorupţie.
Astfel, a fost creată o comisie specială care va stabili premisele pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului din Chişinău, dar şi consecinţele unei astfel de decizii.
Conducerea companiei care administrează aeroportul a afirmat însă că Ministerul Justiţiei a efectuat anterior verificări şi nu a depistat nereguli.
Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune companiei "Avia Invest" pentru o perioadă de 49 de ani. Compania s-a angajat să investească în această perioadă, 244,2 milioane de euro pentru modernizarea întreprinderii.
Până în prezent, aici a fost construită o parcare modernă şi a fost extins terminalul, iar în curând ar urma să înceapă lucrările de lărgire a pistei.
- Prima parcare multietajată a fost inaugurată la Aeroportul Chișinău. Vezi REACŢIA şoferilor (VIDEO)
- ''Aeroportul a fost concesionat cu nereguli''. Chiril Gaburici solicită investigaţii a MAI şi PG
- Guvernul vrea rezilierea concesionării Aeroportului. Avia Invest: Ministerul Justiţiei nu a depistat nereguli