Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță
Republica Moldova rămâne a fi o prioritate strategică pentru autorităţile de la Bucureşti, iar parcursul european al țării noastre va fi susținut în continuare de România. Aceste mesaje, enunțate recent în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, au fost transmise premierului Pavel Filip de către ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
Prim-ministrul a mulțumit părții române pentru sprijin, menționând importanța acestuia în realizarea agendei europene a Republicii Moldova, dar și în implementarea proiectelor bilaterale. „România este pentru noi nu doar o țară vecină și nu doar un partener – trăim în același spațiu și avem aceleași valori. Ținem la proiectele comune deja pornite și ne dorim continuarea acestora pentru a ne apropia și mai mult” , a spus premierul.
Printre proiectele comune de interes major au fost evidențiate –construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, interconexiunea rețelelor electrice, dezvoltarea infrastructuri și eliminarea tarifelor la roaming dintre cele două țări. Ambasadorul Daniel Ioniță a precizat că grantul oferit de România pentru renovarea grădinițelor din Republica Moldova a fost suplinit recent cu 3 milioane de euro.
Oficialii au mai făcut un schimb de opinii pe marginea reformelor promovate de Guvern, dar și a implementării angajamentelor asumate față de partenerii de dezvoltare. Premierul a menționat că Republica Moldova mizează pe susținerea României, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019.
- Pavel Filip, la discuţii cu Zurab Pololikashvili: Dorim să promovăm Moldova ca o țară atractivă pentru investiții și turism
- Pavel Filip l-a felicitat pe omologul său georgian, Mamuka Bakhtadze, cu ocazia numirii sale în funcţii
- Master plan pentru conectarea la apă şi canalizare. În 2018 doar 53% din populația ţării este conectată la apeduct cu apă potabilă