Premierul Pavel Filip a vizitat persoanele rănite în tragicul accident de la Ștefan Vodă
Premierul Pavel Filip împreună cu ministrul Sănătăţii Svetlana Cebotaru au vizitat persoanele rănite în accidentul care a avut loc noaptea trecută la Ştefan Vodă. Oficialii au mers la spitalul din oraș pentru a discuta cu medicii despre starea răniţilor.
Premierul a dat asigurări pacienţilor că sunt luate toate măsurile pentru ca aceştia să se trateze cât mai rapid.
"Răbdare, totul va fi bine. Medicii sunt buni, dau dovadă de profesionalism. Vă asigurăm că totul va fi bine", a spus Pavel Filip.
Şoferul autocarului a fost operat de urgenţă, bărbatul are fracturate ambele picioare şi o mână. Medicii spun că după accident, el a avut nevoie de consiliere psihologică.
Potrivit medicilor, pacienţii se află în stare medie. Alţi pasageri care au avut de suferit în urma accidentului au fost transportaţi la spitalul raional din Căuşeni.
"Am vorbit şi cu pacienţii, am vorbit şi cu medicii. Cinci sunt într-o stare mai bună, copilul care a fost operat de către o echipă de medici de la Chişinău astăzi dimineaţă rămâne într-o stare gravă şi imediat cum va fi stabil, credcă va fi transportat la Chişinău. A fost aici şi doamna ministru al sănătăţii, m-au asigurat că se vor lua măsurile", a declarat premierul Pavel Filip.
PUBLIKA.MD aminteşte că un grav accident a avut loc noaptea trecută în raionul Ştefan Vodă, pe drumul naţional care duce spre vămile Palanca şi Tudora. În urma tragediei trei oameni au murit, iar alţi 13, printre care şi un copil, au fost răniţi.
Potrivit informaţiilor preliminare, un autocar de pe ruta Chişinău-Zatoka, care avea la bord 41 de pasageri, s-a ciocnit violent cu un automobil şi un tractor. În urma impactului, două persoane din maşină, soţ şi soţie, au murit pe loc, iar copilul lor a fost internat cu răni grave la Spitalul raional din Ştefan Vodă.
De asemenea, printre victime se numără şi un pasager din autocar. La locul accidentului a fost nevoie de intervenţia salvatorilor pentru a-i scoate pe pasageri dintre fiarele autocarului.
Citeşte şi: IMAGINI DRAMATICE. Trei MORŢI și 13 RĂNIŢI într-un ACCIDENT TERIBIL la Ștefan Vodă
- ACCIDENT TERIBIL în Capitală. O femeie a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni de un șofer de microbuz (VIDEO)
- IMAGINI DRAMATICE. Trei MORŢI și 13 RĂNIŢI într-un ACCIDENT TERIBIL la Ștefan Vodă
- Accident în Capitală. Două maşini s-au ciocnit violent (FOTO)
- Satul Răscăieţii Noi va avea drumuri mai bune. Pavel Filip a inspectat lucrările de reparație a acestora