Premierul Pavel Filip, la FABRIKA, despre raportul de activitate al Guvernului. Cele mai importante declaraţii
(UPDATE 19:47) Pavel Filip, despre relaţia cu UE: Nu avem altă opţiune decât să continuăm parcursul european. Acolo e staţia terminus. Poate avem dialog îngreunat, dar nu dificultăţi. Pornim de la situaţia preelectorală. Acestă legatură între unele formaţiuni politice care se afiliază la grupuri politice din UE au şi creat aceste probleme de comunicare cu UE. Eu comunic cu oficailii din UE şi nu sunt deteriorate relaţile cu UE. Am convenit să se liniştească lucrurile şi vom reveni la o relaţie intensivă.
Relaţiile sunt importante cu SUA. Aş menţiona şi o îmbunătăţire a acestor relaţii. Importante au fost şi relaţiile cu vecinii şi declar că am reuşit să stabilim relaţii bune fără precedent cu România, Ucraina.
Dacă vorbim de Ucraina, sunt susţinătorii noştri, multe din problemele pe dimensiunea transnistreană au fost rezolvate cu ajutorul lor.
Ce ţine de România, le sunt foarte recunoscător, ne-au întins o mână de ajutor în 2016, când eram în criză financiară.
(UPDATE 19:44) Pavel Filip, despre infrastructură şi drumuri: Infrastructura este una dintre principalele priorităţi pe care le are acest Guvern. Am ales să venim cu acest Program Drumuri Bune pentru Moldova pentru că este vorba de drumurile din localităţi. Se făceau investiţii dar pentru drumuri magistrale, naţionale.
Am făcut ordine şi în proiectele internaţionale, proiecte care beneficiem de bani de la instituţii financiare străine. Am reuşit într-un an să reparăm şi să construim 1600 km şi planificăm pentru anul viitor să reparaăm 2600 km.
Un alt proiect care a fost o ambiţie pentru Guvern este şi gazoductul Ungheni-Chişinău. Transgaz a luat această decizie şi vom avea un gazoduct care va aproviziona ţara cu gaze şi investiţia nu o facem noi, ci Transgaz. În 2019 va fi construit gazoductul. Din 2019 vom avea deja 2 surse şi vom putea negocia, există o alternativă.
(UPDATE 19:40) Pavel Filip, despre Prima Casă: Mulţi au plecat din Moldova, e o problemă care nu a apărut acum trei ani, doar că noi ne-am propus să rezolvăm cumva această problemă. Am făcut analize pentru a înţelege acest fenome. prima cauză a fost că tinerii pleacă ca nu îşi permit să cumpere o casă. A apărut acest program Prima Casă, astfel să le permitem tinerilor să-şi cumpere o locuinţă. Am dezvoltat acest proiect şi am venit cu Prima Casă 2 pentru cei care muncesc la stat şi ei obţin o compensaţie de 50 la sută din costul locuineţi, apoi a urmat Prima Casă 3 pentru famiili cu mulţi copii.
(UPDATE 19:35) Filip, despre reforma salarizării: Era haos , noi ne-am propus să facem ordine, echitate. Nimeni nu va avea un salariu mai mic de 2.000 de lei. S-a trecut de la 33 de trepte de salarizare la doar 15. Nimeni nu va avea de pierdut în rezultatul implementării acestei legi.
(UPDATE 19:30) Premierul Filip, despre programele sociale: Dacă e să vorbim despre reforma sistemului de pensii a fost depusă o muncă enormă, ne-am propus să eliminăm o nedreptate din 1999 şi toţi cei care au intrat în sistemul de pensii după 1999 au fost nedreptăţiţi pentru că s-a schimbat formula de calcul a pensiei. Banii calculaţi pentru volumul pensiei nu treceau această valorizare. Ulterior, am avut posibilitatea să venim şi cu majorări.
(UPDATE 19:25) Pavel Filip, despre starea economică a ţării: În spatele acestor rezultate privind majorările de salarii, pensii, reforme, este o muncă enormă. Ca să poţi face investiţii sociale, publice, trebuie să ai aceşti bani în bugetul statului. Cei care spun că facem pomeni electorale vreau să le spun de ce nu au făcut acest lucru în 2016, atunci când ţara fierbea de proteste, nu erau aceşti bani, dar noi am făcut ceva fundamental în Republica Moldova. Doi ani de zile am pus temelia unei construcţii de viitor pentru Republica Moldova.
Timp de 1 an de zile pentru că am micşorat numărul actelor permisive businessul a economist 200 de milioane de lei, am micşorat numărul cu funcţii de control, am modificat Codul Muncii, am venit cu această reformă fiscală, am micşorat impozitul pe venit, etc. Aşa am avut creştere economică. În trei ani de zile am acumulat la bugetul statului mai mult de 12 miliarde de lei, în comparaţie cu anii precedenţi. Ne descurcăm cu banii din economia naţională. S-au creat 170.000 de locuri de muncă.
(UPDATE 19:14) Filip: Vreau să fac puţină lumină la capitolul investigaţiei acestei fraude: s-a reuşit să avansăm foarte mult în investigaţii, avem decizii de judecată şi o acuzaţie care acoperă toată suma banilor care a fost furată din sistemul bancar, 13,5 miliarde de lei, şi există acele patru grupuri, care însumează deciziile judecătoreşti şi însumează cifra de 10, 5 miliarde de lei. Celelalte 2 miliarde care au rămas sunt bani care urmează să fie recuperaţi de BNM prin vânzarea activelor şi întoarcerea unor credite.
Ce ţine de a treia dimensiune legată de frauda bancară vorbim de recuperarea activelor fraudate, un proces deloc simplu. Nu toate ţările sunt colaborative în acest sens pentru că nimeni nu vrea să se despartă uşor de activele ce se află pe teritoriul lor. Şi vorbim aici nu doare de Rusia, ci şi de ţări memebre ale UE.
Am toată certitudinea că calea pe care s-au pornit instituţiile din Moldova este una corectă şi vom avea banii recuperaţi înapoi, iar cei vinovaţi îşi vor ispăşi pedeapsa. Este altceva că opoziţia foarte mult speculează în acest sens.
(UPDATE 19:01) Pavel Filip, despre economie şi sistemul bancar: Cred ca toată lumea îşi aminteşte cum arătau lucrurile la începutul lui 2016, era o criză economică şi politică, provocată de probelemele din sistemul bancar, acea fraudă din sistemul bancar. Această temă este speculată şi astăzi de opoziţie. Cei care au furat miliardul ne critică pe noi că nu l-am păzit bine atunci. Am avut o abordare logică, existau trei direcţii legate de acest lucru: să stabilizăm sistemul bancar, încât să avem încredere că asemenea fraude nu se pot repeta în Republica Moldova. Am munict mult, iar împreună cu partenerii de la FMI am elaborat alt cardu legal, am fortificat Banca Naţională şi astăzi sistemul bancar în ţară este un sistem foarte puternic.
În Moldova au venit investitori importanţi din sistemul bancar, precum este Banca Transilvania, dar şi BERD. iată care sunt rezultatele.
Am reuşit această stabilizare şi am trecut prin greutăţi în anul 2016, când ne gândeam cum să plătim la timp salariile şi pensiile oamenilor şi ne împrumutam pe piaţa financiară din băncile comerciale cu 26 la sută, erau valorile mobiliare de stat, astăzi acest procent a scăzut sub 4 la sută. Preţurile în 2016 creşteau cu aproximativ de 14la sută, astăzi avem în jurul la 1%.
(13:53) După ce a prezentat raportul în fața Parlamentului, premierul Pavel Filip își prezintă rezultatele și în fața publicului larg, azi, într-o ediție specială Fabrika.
De la ora 19:00, jurnalistul Cristian Tabără va discuta cu şeful executivului despre sistemul bancar, creșterea economică, programele sociale, infrastructură, securitate energetică și militară şi relaţia cu partenerii de dezvoltare.
Şeful cabinetului de miniştri se va referi şi la proiectele pentru anul 2019, un an marcat de alegeri.
Nu rataţi ediţia din această seară, care începe la ora 19.00.
PUBLIKA.MD amintește că Premierul Pavel Filip a prezentat astăzi în Parlament raportul de activitate al Guvernului. Paradoxal, opoziţia, cea care a solicitat de nenumărate ori raportul activităţii Guvernului, a părăsit sala plenului.
Eforturile depuse în cei trei ani de lucru au permis ca anul acesta să fie majorate pensiile și salariile, să fie reparate drumuri, să fie cumpărate ambulanțe, iar tinerii - ajutaţi să-şi procure prima casă.
Prim ministru a prezentat realizările actualei guvernări. În discursul său oficialul a menţionat că anul 2016 a fost anul în care ţara a ieșit din criză și s-a stabilizat economic.
În 2017, s-au făcut reforme şi ordine în anumite domenii. Ca urmare, în 2018, oamenii au simtit efectele.
"Avem 3 ani la rând o creștere economică constantă, 4,5% în 2017, iar anul acesta 5,2% în trimestrul doi. Motoarele economiei au pornit și capătă turații. Doar în prima jumătate a anului exporturile au crescut cu 30%, până la 1,5 miliarde de dolari. 70 procente dintre acestea merg în Uniunea Europeană", a spus premierul Pavel Filip.
"Numărul celor care primesc salarii în plic a scăzut în jumătate, așa cum arată măsurările într-un singur an. Am lansat reforma fiscală, am redus impozitul pe venit până la 12%, am micșorat TVA-ul pentru industria HORECA și am redus presiunea pe business din partea organelor de forță", a spus premierul Pavel Filip.
"În 3 ani pensia medie a crescut cu 47%, iar de la 1 ianuarie cei care au pensii sub minimul de existență vor avea parte de majorări de 10%. Tot cei care primesc sub 2000 de lei au început deja să primească un ajutor de sărbători în valoare de 600 de lei. De la anul vor fi recalculate pensiile pentru cei care muncesc după pensionare, iar apoi urmează indexarea", a spus premierul Pavel Filip.
"Pentru familiile cu copii, am majorat îndemnizațiile unice la nașterea copilului de la 3000 de lei aproape de 2 ori. Totodată, doar în luna decembrie 3000 de mămici vor primi gratuit cutii cu lucruri necesare pentru nou născuți", a spus premierul Pavel Filip.
"Nimeni nu va mai ridica salarii mai mici de 2000 de lei. Reducem diferențele între salariați, ceea ce înseamnă că șefii nu vor avea salarii de 33 de ori mai mari decât angajații", a spus premierul Pavel Filip.
"Astăzi pot spune că avem un sistem bancar sănătos și că fraude bancare ca cele din anii trecuți nu se mai pot produce în Republica Moldova. Ca rezultat, avem venirea pe piața de la noi a unor investitori strategici, mă refer la Banca Transilvania și BERD, care au intrat în acționariatul unor bănci de la noi", a spus premierul Pavel Filip.
Oficialul a ţinut să mulţumească colegilor săi din Guvern, Partidului Democrat şi partenerilor din PPEM, dar și foștilor parteneri din PL. Acesta nu a uitat să menţioneze şi de partidele din opoziţie.
"Vreau să mulțumesc și opoziției pentru că, dincolo de anumite patimi politice care au existat uneori în evaluarea subiectivă a activității Guvernului, atitudinea colegilor din opoziție nu a fost una care să genereze piedici activității executivului, nu ne-ați făcut viața mai grea decât și așa era din cauza reformelor pe care a trebuit să le facem", a mai adăugat premierul Pavel Filip.
- Pavel Filip: Va exista cel puţin un obiectiv sportiv, bine dezvoltat, în fiecare raion din ţară
- Filip, despre plecarea oamenilor peste hotare: Această problemă nu poate fi rezolvată într-un an sau doi
- Pavel Filip: Lipsa economiilor din educație înseamnă lipsă de viitor a unui Stat
- Pavel Filip, despre relaţiile cu Ucraina şi România: Sunt mândru că avem relaţii fără precedent