Premierul Pavel Filip, la Kiev: Suntem interesați să dezvoltăm cooperarea în cadrul GUAM (FOTO)
Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la reuniunea șefilor de Guverne ale statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, desfășurată în premietă la Kiev, Ucraina.
În cadrul summit-lui, Premierul Pavel Filip a mulţumit părţii ucrainene pentru buna organizare a reuniunii, menţionând că organizaţia GUAM oferă o oportunitate de interacțiune și de facilitare a dialogului la nivel înalt dintre Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova.
Totodată, Pavel Filip a remarcat că este importantă aprofundarea cooperării multilaterale în vederea consolidării democrației, dezvoltării economice și asigurării securității în regiune.
"Am discutat despre posibilitățile de intensificare a colaborării în cadrul organizației și am accentuat importanța acțiunilor comune pentru depășirea riscurilor cu care ne confruntăm”, a declarat în cadrul conferinţei de presă comune Prim-ministrul Pavel Filip.
De asemenea, oficialii s-au referit la reglementarea conflictelor existente pe teritoriul ţărilor membre GUAM. În context, Pavel Filip a subliniat că aceste diferende trebuie să fie soluționate pe calea dialogului politic și diplomatic, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor și a normelor de drept internațional.
În cadrul summit-ului, Prim-ministrul Republicii Moldova și omologii săi din statele membre GUAM au semnat două protocoale privind acțiunile de creare a Zonei de liber schimb și privind facilitarea procedurilor vamale între cele patru state.
"Am accentuat importanța impulsionării schimburilor comerciale între statele noastre. Sunt convins că documentele semnate astăzi vor asigura dezvoltarea în continuare a oportunităților de colaborare în sfera social-economică, a transporturilor, științifico-tehnologică și cea umanitară", a subliniat Premierul Pavel Filip.
Părțile au avut de asemenea un schimb de opinii privind parteneriatul Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM cu Statele Unite ale Americii și Japonia, precum și privind colaborarea cu alte organizații regionale, cum ar fi grupul de state Vișegrad.
Forumul consultativ GUAM, din care fac parte patru state: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova, a fost creat în octombrie 1997.
Ulterior, organizația a fost oficial instituționalizată la summit-ul de la Kiev, din 23 mai 2006. Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM promovează dezvoltarea cooperării între cele patru state pentru întărirea stabilităţii şi securităţii în Europa.
- Pavel Filip: Îmi doresc foarte mult ca Republica Moldova să se regăsească, alături de România, în marea familie a UE (VIDEO)
- Premierul Pavel Filip participă la reuniunea șefilor de Guverne ale ţărilor membre GUAM
- Mai multe investiții românești în Moldova şi extinderea gazoductului Iași - Ungheni până la Chișinău