Premierul Recean, despre strategia de reformă a APL 2023 - 2030: Ne arată direcția în care trebuie să ne mișcăm
Proiectul Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030 se înscrie în contextul eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova și ne arată direcția în care trebuie să ne mișcăm gradual pentru a realiza obiectivele noastre comune - construirea unor servicii publice cât mai aproape de cetățeni și consolidarea capacităților administrative ale autorităților publice locale. Asta a declarat premierul Dorin Recean, la întâlnirea cu membrii Comisiei paritare pentru descentralizare.
Prim-ministrul a apreciat și asistența partenerilor externi în procesul de elaborare a Strategiei, dar și dialogul constructiv între autoritățile publice centrale și locale. În acest context, Dorin Recean a menționat că fiecare a avut posibilitatea să contribuie la definitivarea unui document cadru privind administrația publică.
De cealaltă parte, reprezentanții administrației publice locale au subliniat importanța relației dintre APL și autoritățile centeale privind identificarea celor mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor la nivel local și avansarea Republicii Moldova în fortificarea instituțiilor publice. În acest sens, membrii comisiei au discutat despre motivarea funcționarilor publici la nivel local, descentralizarea financiară, dar și importanța proiectului de delimitare, evaluare și înregistrare a bunurilor imobile și terenurilor proprietate publică.
Documentul de politici, care urmează a fi aprobat de Executiv, descrie viziunea, acțiunile și resursele necesare pentru a accelera transformarea europeană a instituțiilor publice la nivel central și local.
Potrivit secretarului general al Guvernului, Artur Mija, autoritățile centrale și locale vor colabora pentru elaborarea documentelor necesare implementării Strategiei, inclusiv a Legii privind amalgamarea voluntară. În același timp, dialogul va continua pe platforma grupurilor de lucru sectoriale pentru descentralizare. Pe lângă cele 7 grupuri deja create, la solicitarea primarilor, vor fi constituite încă 2 grupuri – pe domeniul culturii și al afacerilor interne.