Premierul Recean întrevedere cu Preşedintele Portugaliei: Moldova are talent și creativitate, dar are nevoie de investiții
Relațiile comercial-economice și investiționale dintre Republica Moldova și Portugalia au fost discutate de către prim-ministrul Dorin Recean şi președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa.
Potrivit Guvernului, oficialii au discutat despre posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale și identificarea a noi căi de parteneriate și investiții, în domenii ca energia regenerabilă și eficiența energetică, IT și modernizarea infrastructurii de transport.
„Republica Moldova are talent și creativitate, dar are nevoie de investiții. Domeniile prioritare de dezvoltare a țării noastre sunt infrastructura, energia regenerabilă, industrializarea agricolă, digitalizarea economică. Înțelegem că dezvoltarea economică este esențială pentru creșterea bunăstării cetățenilor și consolidarea democrației”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
În context, potrivit comunicatului, oficialii au apreciat organizarea la 31 octombrie, la Chișinău, a Forumului de afaceri, găzduit de Agenția de Investiții a Republicii Moldova. La eveniment sunt așteptate companiile portugheze active pe piața românească, care vor lua cunoștință de oportunitățile de dezvoltare a afacerilor în țara noastră. În marja Forumului, va avea loc semnarea unui Memorandum de înțelegere între agențiile de investiții din Republica Moldova și Portugalia.
Totodată, cei doi oficiali s-au referit la parcursul european al Republicii Moldova și oportunitățile pe care le oferă procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv prin deschiderea a noi piețe pentru exporturi. Președintele Rebelo de Sousa a reconfirmat sprijinul Portugaliei pentru agenda europeană a Republicii Moldova și pentru intensificarea relațiilor de prietenie dintre țările noastre.
„Republica Moldova este un stat care luptă pentru democrație, drepturile omului, pentru pace și suveranitate, iar Republica Portugheză vă susține în acest scop nobil. Democrația are nevoie de o dezvoltare durabilă și justiție socială, vă stăm la dispoziție pentru a împărtăși experiența țării noastre în procesul de aderare la UE”, a declarat oficialul portughez.