Premierul român: Prioritatea zero pentru România este susţinerea Moldovei în drumul său spre integrarea în UE
Prioritatea zero pentru România este susţinerea Moldovei în drumul său spre integrare europeană. Declaraţia a fost făcută de premierul român, Victor Ponta, într-un interviu pentru postul de radio Deutsche Welle.
Ponta a subliniat că România ar trebuie să-şi coordoneze acţiunile cu Germania, pentru a avea un punct de vedere comun privind sprijinirea coaliţiei pro-europene de la Chişinău, dar şi pentru susţinerea la summitul de la Vilnius a unui acord de asociere cu Moldova.
Premierul român a mai spus că în acest caz vocea Germaniei în Europa este esenţială, iar interesele şi politica Berlinului faţă de atragerea Moldovei în Uniunea Europeană este identică cu interesul României.
Premierul român, Victor Ponta, efectuează în zilele de 10 şi 11 iunie o vizită în Germania, unde urmează să se întâlnească cu cancelarul german, Angela Merkel.