Premierul Turciei le-a dat ultimatum protestatarilor. Le-a cerut să înceteze imediat demonstraţiile
Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut să înceteze imediat demonstraţiile. Declaraţia vine după o nouă noapte marcată de proteste violente la Istanbul şi Ankara. Alţi manifestanţi au cântat şi au dansat. Oamenii au declarat că muzica îi uneşte pe toţi, iar în asemenea momente, se simt în siguranţă.
Şi ministrul de Interne a avut un mesaj similar. El a avertizat că instituţia pe care o conduce a luat măsurile de securitate necesare, iar poliţia este pregătită să restabilească ordinea. Între timp, şeful Executivului de la Ankara a confirmat că doreşte să consulte populaţia asupra proiectului de reamenajare a Parcului Gezi. Anume anunţul despre construcţia unui centru comercial în această zonă a declanşat protestele acum două săptămâni.
Aseară, premierul Turciei s-a întâlnit cu 11 activişti, în mare parte artişti, profesori universitari şi arhitecţi. Niciun membru al mişcării "Solidaritate Taksim", platforma celor 116 partide şi asociaţii care au organizat protestele, nu a fost invitat la reuniune. Aceştia au declarat că grupul care a participat la întrevedere nu-i reprezintă pe protestatari. Potrivit Associated Press, până acum, în urma violenţelor din Turcia au murit cinci persoane, iar cinci mii au fost rănite.