Premierul ungar, un nou atac la UE. Trebuie să punem capăt visului nebun al Statelor Unite ale Europei
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că la alegerile din luna mai pentru Parlamentul European îşi doreşte un nou început pentru Europa, "să punem capăt visului nebun al unor State Unite ale Europei, pentru ca Europa să aparţină din nou europenilor”, relatează Reuters, site-ul ungar de ştiri Index.hu şi agenţia naţională de presă MTI.
Într-un discurs în cadrul unei ceremonii în faţa Muzeului Naţional din Budapesta pentru a marca Revoluţia de la 1848, Viktor Orban a spus că Europa va fi pierdută fără cultura creştină şi că Europa îşi va pierde libertăţile sub liberalism.
"Dacă nu ne protejăm cultura creştină, vom pierde Europa, iar Europa nu va mai aparţine europenilor. Europenii sunt fericiţi dacă îşi pot decide singuri soarta. De aceea Constituţia Ungariei recunoaşte rolul de apărare a naţiunii al creştinătăţii", a spus premierul, cu ocazia acestei date când se sărbătoreşte Ziua maghiarilor de pretutindeni.
Vorbind despre alegerile europene, Orban a declarat că "trebuie să punem capăt visului nebun al unor State Unite ale Europei".
El a mai spus că Ungaria a oprit "invazia de migranţi" la graniţele sudice ale Europei şi că îşi doreşte să vadă lideri puternici la conducerea Europei, care iau măsuri acolo unde este nevoie, şi nu aduc probleme aici”.
În opinia lui Orban, cetăţenii Ungariei îşi doresc lucruri simple, cum ar fi propria casă, vecini buni, un partener care îi înţelege şi o slujbă profitabilă care are un scop, scrie digi24.ro.
El şi-a încheiat discursul cu un nou slogan, inspirat de la preşedintele populist al Braziliei, Jair Bolsonaro: „Ungaria pe primul loc, Dumnezeu deasupra tuturor”.
Orban, un lider naţionalist a cărui platformă politică se bazează în bună măsură pe un mesaj anti-migraţie, se află în centrul unui conflict care ameninţă să îi erodeze sprijinul celui mai numeros grup politic din Parlamentul European, PPE, din care face parte şi formaţiunea sa, Fidesz, reaminteşte Reuters.
- Cancelarul austriac critică propunerile preşedintelui francez cu privire la Uniunea Europeana
- Theresa May propune anularea Brexit, după ce Camera Comunelor aprobă proiectul care EXCLUDE divorţul Angliei de UE fără acord
- Uniunea Europeană promite un ajutor de peste două miliarde de euro pentru sirieni în 2019
- Sistemele de rachete S-400 instalate în regiunea Kaliningrad au devenit operaţionale