Premierul Viktor Orban: Europenii riscă să devină minoritate pe propriul lor continent
Exodul refugiaţilor adâncește disputele și conflictele politice în Europa. Premierul maghiar, Viktor Orban, pare tot mai hotărât să adopte politici antimigraţioniste. El a declarat că un alt zid ar putea fi construit la frontiera dintre Ungaria şi Croația, după cel de la graniţa cu Serbia. Mai mult, potrivit lui Orban, europenii riscă să devină minoritate pe propriul lor continent.
"În cazul în care contrabandiștii și migranții ilegali vor pătrunde în Ungaria prin Croația, atunci vom fi nevoiți să construim o barieră și la frontiera cu această țară", a spus oficialul.
Citeşte şi: Ungaria - "ţap ispăşitor". Viaţa grea a imigranţilor care rămân în gara din Budapesta (FOTO)
În fața crizei tot mai acute, ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, a cerut un plan de urgență pentru a face față exodului. Una dintre soluțiile propuse de politicieni este anularea Acordului Schengen. Totodată, autoritățile iau în calcul și respectarea cotelor de imigranți, stabilite anterior.
O altă soluție vine din parte miliardarului egiptean Naguib Sawiris. El le-a propus autorităților elene și italiene să-i vândă o insulă pe care ar urma să locuiască sutele de mii de refugiați. Sawiris a mai spus că va investi în infrastructură și va crea locuri de muncă pentru imigranți.
Citeşte şi: O idee nebunească! Cum vrea să soluţioneze problema migranţilor un miliardar egiptean