Premierul Vlad Filat acuză Mitropolia Moldovei de implicare într-un proiect politic
Premierul Vladimir Filat acuză Mitropolia Moldovei de implicare într-un proiect politic. El a declarat astăzi, în cadrul unei şedinţe în care i-a convocat la Guvern pe reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, că referendumul privind predarea obligatorie a religiei în școală este o inițiativă pur politică.
Potrivit lui Ion Coropcean, reprezentatul lui Valeriu Pasat, fostul director al serviciului de securitate a lansat primul, pe 5 februarie, iniţiativa de a organiza referendumul.
Mitropolia Moldovei a susținut ideea introducerii religiei ca obiect de studiu obligatoriu, promovată de un grup de inițiativă condus de fostul director al SIS, Valeriu Pasat. La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia Electorală Centrală a avizat pozitiv demersul prin care acest grup inițiază procedura de convocare a unui referendum. Autorii inițiativei vor avea două luni la dispoziție pentru a aduna semnăturile necesare. Tot atunci, Valeriu Pasat a anunțat că va crea în scut timp un partid politic și, probabil, se va înscrie în cursa prezidențială.