Premii pentru cei care vor aduce la sediul Publika TV cel mai mare şi mai frumos bostan
Publika TV a dat startul unei campanii interactive, în cadrul căreia puteţi câştiga şi premii. Până la sfârşitul săptămânii, vă invităm la sediul televiziunii, pentru a vizita bostănăria noastră.
În cadrul campaniei, vă vom învăţa cum să transformaţi bostanii în adevărate obiecte de artă. Totodată, vă vom delecta şi cu multă muzică bună.
Specialiştii în carving spun că bostanul este nu doar un aliment bun, ci şi materie primă pentru artă.
"Noi ne străduim să-l folosim nu numai ca produs alimentar, dar şi ca un produs de décor al meselor. De sărbători şi char în fiecare zi. De la cea mai simplă plăcintă şi până la cea mai complicată floare, chipuri de animale, de oameni hazlii, tot ce doriţi", a spus specialistul în carving Valerian Ciocan.
Sâmbătă, Publika TV va păzi bostănăria în centrul Capitalei, unde veţi avea parte de multă distracţie. Vă vom servi cu izvar şi plăcinte cu bostan. Iar cei care vor aduce la sediul Publika TV cel mai mare şi mai frumos bostan vor fi premiaţi. Este vorba de mai multe diplome şi seturi pentru bucătărie, un telefon mobil, un aparat foto şi un cuptor cu plăcinte.
- Publika păzeşte bostănăria
- Publika TV dă startul unei noi campanii interactive. Vă invităm să vizitaţi bostănăria noastră!
- Vino mâine la Zidul Publika TV din centrul Capitalei să mâncăm plăcinte, să ne încălzim cu vin fiert şi să câştigi premii
- Publika TV păzeşte bostănăria. Ce premii poţi câştiga dacă îţi aduci dovleacul la zidul din centrul Capitalei