Premiu pentru cel mai prost film. Cui i-a revenit zmeura în acest an
Cu o zi înainte de decernările Oscar, au fost premiate cele mai proaste filme lansate anul trecut. Trofeul "Zmeura de aur" a fost acordat peliculei "Fifty Shades of Grey", care s-a clasat pe primul loc în acest top ruşinos. De obicei, actorii refuză să ridice aceste premii.
"Cincizeci de umbre ale lui Grey", care a avut încasări de 571 de milioane de dolari, este considerat cel mai provocator film al deceniului. Protagoniștii sunt Dakota Johnson şi Jamie Dolan, și a fost unul dintre cele mai aşteptate filme ale lui 2015.
Zmeura de aur se acordă filmelor de o calitate proastă şi actorilor cu prestaţii jalnice pe ecran. Premiile sunt rareori ridicate de actori, o excepţie notabilă fiind Sandra Bullock, care a primit titlul de "cea mai proastă actriţă" în 2010, pentru "All About Steve. Trofeele "Zmeura de Aur" au început să fie acordate în 1980.