Premiul Nobel pentru Literatură 2019. Un autor irlandez, victima unei farse telefonice
Academia Suedeză, forul care decernează premiul Nobel pentru Literatură, a anunţat luni că verifică lista convorbirilor telefonice efectuate din sediul său după ce autorul irlandez John Banville a fost victima unei farse telefonice prin care era anunţat că este câştigătorul prestigioasei distincţii literare, potrivit DPA, citat de agerpres.ro.
Banville a declarat în weekend cotidianului Irish Times că a fost sunat joi de un un bărbat care s-a prezentat ca fiind Mats Malm, purtătorul de cuvânt al Academiei Suedeze, şi care l-a informat de primirea Nobelului.
Ulterior, bărbatul a sunat din nou şi a lăsat un mesaj vocal menţionând o neînţelegere de ultim moment între membrii academiei în urma căreia premiul a trebuit retras.
Banville a spus că, în opinia sa, autorul farsei este o persoană care nutreşte resentimente faţă de Academie.
"Am certitudinea că nu eu sunt cu adevărat ţinta. Cred că a presupus că îl voi crede şi că voi face valuri în presă şi că voi spune că este vorba despre o altă dispută între membrii juriului", a spus Banville, potrivit cotidianului irlandez.
Când Banville a apelat înapoi numărul din arhiva telefonului său a fost conectat la biroul Academiei Suedeze, se mai spune în articol.
Într-un e-mail transmis DPA, Malm a precizat că Academia verifică arhivele telefonice pentru a stabili dacă apelul a fost făcut din sediul său dacă cineva a încercat să facă să pară astfel.
"Este cu adevărat o glumă nesărată", a spus Malm.
Malm a anunţat joi că scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost recompensată cu premiul Nobel pentru Literatură pe 2018, în timp ce autorul austriac Peter Handke a primit premiul pentru anul 2019.
Academia a acordat anul acesta două premii, după ce decernarea din 2018 a fost amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală, care a afectat prestigiosul for suedez.