Presa franceză: "Când pierzi totul, nu îţi rămân decât lacrimile"
Ziarele franceze apărute luni au comentat pe larg înfrângerea suferită de naţionala Franţei în finala EURO 2016, 0-1 cu Portugalia, exprimându-şi pe faţă dezamăgirea faţă de deznodământul partidei, potrivit Rtv.net.
Cotidianul L’Equipe a publicat, luni, pe prima pagină, o poză cu Paul Pogba, în care mijlocaşul francez, deznădăjduit, îşi ţine capul în palme. Alături de poza respectivă, L’Equipe titrează: "Zdrobiţi", apoi adaugă "după o finală tristă, albaştrii se înclină în faţa Portugaliei care a câştigat primul trofeu internaţional din istorie", au adăugat jurnaliştii francezi.
De altfel, cei de la L’Equipe nu i-au acordat nicio notă unicului marcator, Eder, în caseta tehnică din ediţia tipărită.
France Football scrie, în varianta online: "O dezamăgire teribilă. Când pierzi totul, nu îţi rămân decât lacrimile".
Jurnaliştii de la revista care acordă Balonul de Aur au ţinut totuşi să laude performanţa obţinută de Portugalia: "Este admirabil că Portugalia a câştigat primul titlu din istoria sa", respectiv "Eder şi Rui Patricio, marii eroi", cu referire la marcatorul unicului gol şi la portarul portughez care nu a primit gol în finală.
Alte titluri din presa franceză sună în felul următor: "Cu inima zdrobită" – Sud-Ouest sau "Prea crud" – La Depeche.
"Nu a fost ziua noastră", a constatat cu amărăciune şi Aujourd'hui en France.
- EURO 2016: Cel puţin un jucător de la Bayern Munchen va fi campion european
- EURO 2016. Portugalia este prima finalistă în cadrul competiţiei europene
- ALERTĂ în Franţa! EXPLOZIE ŞI INCENDIU la un spital din sudul ţării (VIDEO)
- EURO 2016 un uriaş succes financiar. Venituri de aproape două miliarde de euro pentru UEFA
- FINALA EURO 2016. Câţi bani vor încasa jucătorii Portugaliei pentru victoria din campionat
- EURO 2016. Confruntări VIOLENTE între poliţie şi suporterii francezi la Paris