Într-un reportaj realizat de o echipă de ziarişti din România, sunt arătaţi sătenii din satul Zberoaia, care deşi locuiesc la fel, au păreri diferite faţă de semnarea Acordului de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană.

Semnarea Acordului înseamnă speranță pentru mulți dintre moldoveni. Țara care se află între Europa și Rusia pare că și-a decis viitorul, dar societatea rămâne încă una divizată, cu oameni care se desprind cu greu de trecut. Asta deși mai bine de jumătate din populație trăiește sub pragul sărăciei.

Zonele rurale ale Moldovei arată o realitate a contrastelor, cu case dărăpănate și vile impunătoare. Oriunde ai merge însă poți avea surpriza ca asfaltul să se termine brusc la jumătatea traseului.

Zberoaia, unul dintre cele mai mari sate din Moldova, se află la doar câțiva kilometri de granița cu România și prin urmare cu Uniunea Europeană. Are aproape două mii de locuitori, dar de multe ori uliţele sunt pustii pentru că tinerii, în mare parte, au plecat peste hotare pentru un trai mai bun.

Ludmila Lupu lucrează la magazinul din sat și este unul dintre puținii localnici care are un loc de muncă. Ar vrea ca prosperitatea din Europa să îi aducă tehnologie modernă și să scape de vechea "De ce să intrăm în Europa? Ca să avem toate condiţiile de trai mai bune", spune femeia.

Are 52 de ani și nu s-a gândit niciodată să plece din sat. Cele două surori ale sale s-au dus să muncească în Italia, încă de acum șapte ani. Dacă ea câștigă 80 de euro pe lună, rudele plecate în străinătate au un venit lunar de peste o mie de euro.

"Ele de acolo ne informează, cât de uşor se trăieşte şi cât de bine şi au toţi posturi de lucru. Cred că noi tot asta vrem, să trăim ca dânşii", adaugă femeia.

Cei mai mulți dintre moldoveni speră că aderarea le va aduce beneficii, însă nu toţi sunt de aceeaşi părere:

"Noi demult aşteptăm intrarea în Uniunea Europeană. Am fost într-o uniune, sovietică, am văzut cum a fost acolo. Acum vrem să mai vedem alt trai”.

"Oamenii să fie ocupaţi, să nu umble beţi de colo-colo, să fie ocupaţi, adică să aibă un loc de muncă, ori să-ţi lucreze pământul de exemplu cum facem noi, ori să aibă un serviciu undeva, ori la o fabrică, ori uzină, ori întreprindere mică, mijlocie la sat".

"Asta-i amăgeală, astea-s macaroane pe urechi la oameni, asta-i părerea mea. Eu nu spun că-i părerea satului, e părerea mea. Pentru că oamenii, mulţi se bucură că o să se ducă. Unde? Unde vă duceţi? Că vă duceţi să lucraţi în altă parte şi faceţi bani şi vă duceţi şi-i cheltuiţi în Uniunea Europeană? Şi ce aveţi de la asta?"

"Să ajungem şi o să vedem ce o să fie. Dar înspre bine tot nu o să fie, asta-i mai mult ca precis pentru că ne-am învăţat cu ruşii şi acum să ne mute în altă parte, unde nu mai este de lucru nimic!? O să vedem când o să ajungem, o să vedem!"

În Republica Moldova nu există cale de mijloc. În orice comunitate, oamenii au opinii fie pro europene, fie pro ruse, iar semnarea acordului îi face pe fiecare să își spună și mai ferm punctul de vedere.

"Mie Europa nu-mi trebuie! La 73-74 de ani n-am ce căuta în Europa. Mie Europa îmi stă în gât".

Dincolo de politică, traiul de zi cu zi este același pentru toți. În sat nici un drum nu este asfaltat și numai câteva zeci de gospodării din cele aproape 600 au canalizare. La bugetul local se strâng anual din taxe si impozite 15.000 de euro, dar pentru asfaltarea celor opt kilometri de drum este nevoie de un milion de euro.

"Aderarea la Uniunea Europeană, noi considerăm că o să ne aducă un avantaj anume în a face lucrările mai perfecte decât le facem noi acum, că într-adevăr multe lucruri se fac pe fugă, la indicaţii politice, că trebuie acolo, dar nu acolo de făcut, dar tragem nădejde pentru niște proiecte verificate bine, care să fie de lungă durată", declară Damian Pârlici, primarul localității Zberoaia.

În sat se află cel mai mare conac boieresc din Moldova. De 20 de ani este o ruină, dar oamenii din sat știu că are un potențial uriaș de a atrage turiști. Boierul Alexandru Gonata a adus acolo încă din secolul al XIX-lea o parte din Europa. Clădirea a fost ridicată de meșteri și arhitecți din Franța.

Conacul are suficiente legende care să îi atragă pe europenii dornici de vacanțe inedite. Localnicii cred că și acum zidurile sunt bântuite de boierii care au locuit aici și, mai mult, beciul în care ne aflăm ar fi atât de lung încât ar ajunge până în România, pe sub râul Prut.

Clădirea nu este o prioritate pentru Guvern. Doar înlocuirea acoperișului ar costa 250 000 de euro. Prea mult pentru o țară atât de săracă unde pensia minimă este de 35 de euro, iar salariul unui profesor debutant de 50 de euro pe lună.

Singurul ajutor pe care l-a primit până acum comunitatea a fost tot din partea Uniunii Europene, de la Fondul de Investiții. A fost vorba de 55 000 de euro cu care a fost reabilitată Casa de Cultură.