Presa română: Moldova, printre statele lider care furnizează ţigări de contrabandă în România
Ţara noastră este printre statele lider care furnizează ţigări de contrabandă în România. Publicaţia Evenimentul Zilei scrie că prin vămile din Moldova se trece din nou ca prin brânză, iar oraşul Iaşi a devenit raiul contrabandiştilor de ţigări. Potrivit unei investigaţii, suma rulată se ridică la un miliard de euro.
Deşi vameşii susţin că au eradicat fenomenul, iar capturile din vămi s-au redus dramatic faţă de 2012, portalul de ştiri Evenimentul Zilei scrie că pieţele s-au umplut cu ţigări.
Potrivit datelor, 100 de milioane de euro este şpaga dată de traficanţi protectorilor din sistemul vamal şi fiscal. Graniţa non-UE din nord-estul României, care cuprinde Suceava, Botoşani şi Vaslui, este poarta de intrare a milioane de cartuşe de ţigări, iar oraşul Iaşi a ajuns capitala mafiei tutunului.
Săptămâna trecută, Poliţia de Frontieră din România a reţinut o dubă din Republica Moldova, ticsită cu 350 de mii de ţigarete. Valoarea mărfii se ridică la 40 de mii de euro. Chiar dacă şoferul a fost filat de oamenii legii de mai mult timp, niciun vameş nu l-a depistat.
Potrivit aceluiaşi articol, un sfert de milion de euro lunar poate produce o singură reţea, formată din maximum 30 de persoane. Datele arată că februarie 2013 a fost, în vămile de pe Regionala Iaşi, "luna porţilor deschise" pentru contrabandişti, iar în pieţele din Iaşi cantitatea de ţigări la negru a explodat în ultimele luni.
Comerţul ilicit cu ţigarete în Uniunea Europeană a crescut, pentru al şaselea an consecutiv, atingând un nou record. Doar în 2012, fenomenul a adus pagube de 12,5 miliarde de euro ţărilor membre UE.