Presa rusă: Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat care l-ar menține la putere până în 2030
Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2024, scrie presa de stat din Rusia. Anunțul a fost făcut în timpul unor discuții care au avut loc după ceremonia de la Kremlin de Ziua Eroilor Patriei.
Președintele Consiliului Popular al Republicii Populare Donețk, Artem Zhoga, i-ar fi cerut lui Putin să candideze, iar președintele rus a fost de acord, au spus participanții la discuții, potrivit TASS şi Digi24.ro.
Kremlinul a declarat vineri că „mulți oameni” îl îndeamnă pe președintele Vladimir Putin să candideze pentru un nou mandat de șase ani în martie și că Putin își va anunța decizia „când va considera că este potrivit”, scrie Reuters.
Comisia Electorală Centrală a Rusiei a anunțat vineri că alegerile vor avea loc pentru prima dată pe parcursul a trei zile - în perioada 15-17 martie.
Putin, care va susține conferința de presă anuală pe 14 decembrie, este așteptat să își anunțe oficial candidatura. Șase surse au declarat luna trecută pentru Reuters că președintele rus în vârstă de 71 de ani a decis să candideze pentru un nou mandat până în 2030.
Cu politicianul de opoziție Alexei Navalnîi aflat în închisoare și alți critici în străinătate în urma unei represiuni susținute asupra lor, Putin nu se confruntă cu o competiție politică serioasă.
Întrebat vineri despre rezultatul unui sondaj realizat de o casă de sondare de stat, în care 70% dintre respondenți au afirmat că Putin ar trebui să candideze pentru un alt mandat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Putin va anunța (decizia sa) atunci când o va considera potrivită și oportună. Va fi în întregime decizia lui. Putin s-a bazat întotdeauna pe sprijinul oamenilor în activitatea sa. Principalul său interes este îmbunătățirea bunăstării și a nivelului de trai al oamenii noștri.”
Peskov a adăugat că rușii din toată țara și din diferite categorii de vârstă au trimis mesaje înaintea sesiunii de întrebări și răspunsuri a lui Putin cu publicul de săptămâna viitoare pentru a-și exprima sprijinul.
„Foarte mulți oameni îi cer lui Putin să candideze și să continue în funcția de șef al statului, declarându-și sprijinul total. Acest lucru este vizibil”, a spus Peskov.