Presa turcă: Cadavrul lui Jamal Khashoggi a fost dizolvat în acid, apoi a fost aruncat în canalizare
Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi au aruncat corpul acestuia în canalizare, după ce l-au "dizolvat" în acid, relatează cotidianul turc Sabah, citat de AFP.
Examinarea resturilor din canalizarea reşedinţei consulului saudit de la Istanbul a dus la găsirea unor urme de acid, scrie sursa citată, potrivit Digi24.ro.
Anchetatorii susţin că trupul jurnalistului a fost dizolvat în acid, iar apoi autorii crimei l-au aruncat în canalizare, notează Sabah.
Un responsabil turc cu grad înalt a afirmat, luni, că "îngrijitori" saudiţi, între care un chimist şi un expert în toxicologie, au fost trimişi la Istanbul pentru a şterge urmele uciderii jurnalistului, potrivit News.ro.
Jamal Khashoggi a fost ucis pe 2 octombrie la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde a mers pentru a efectua un demers administrativ în vederea viitoarei sale căsătorii.
Asasinatul jurnalistului saudit, critic al regimului de la Ryad şi colaborator la Washington Post, a afectat imaginea regatului saudit şi în special pe cea a prinţului moştenitor Mohammed Bin Salman, care exercită în prezent puterea.
Externe