Preşedinte cu acte în regulă. Klaus Iohannis a depus jurământul în faţa Parlamentului (VIDEO)
România a întors astăzi o filă în istoria sa. Ziua de 21 decembrie a pus capăt erei Băsescu şi l-a adus la Cotroceni pe Klaus Iohannis, cel care a promis o ţară a lucrului bine făcut. Fostul primar al Sibiului a jurat în faţa Parlamentului să-şi dea toată forţa pentru dezvoltarea României.
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a depus jurământul la şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie. Noul şef al statului român a adresat şi un mesaj de început de mandat Camerelor reunite ale Parlamentului.
"Sunt onorat şi recunoscător pentru încrederea pe care românii mi-au acordat-o, pentru a le fi preşedinte. Îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor", a spus preşedintele României, Klaus Iohannis.
Noul preşedinte al României a reconfirmat sprijinul ţării sale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
"Cu toţii salutăm rezultatele alegerilor din Republica Moldova care au reafirmat o opţiune clar a majorităţii pentru parcursul european. Pe noi acest rezultat ne obligă să fim sprijinul cel mai important al fraţilor noştri de peste Prut pentru ca obiectivele lor de integrare europeană să se transforme din deziderat în realitate", a adăugat noul şef de la Cotroceni.
După ceremonia din Parlament, noul preşedinte al României a mers la Palatul Cotroceni, unde a preluat mandatul de la predecesorul său, Traian Băsescu. Klauss Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie, în faţa contracandidatului său, Victor Ponta.