Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei va fi monitorizat de Comisia de Integritate
FOTO: PUBLIKA.MD (Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca)
canal tv
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, va fi monitorizat de Comisia Naţională de Integritate.
Structura va investiga dacă a existat sau nu un conflict de interese, atunci când în 2009 soţia lui Gheorghe Duca a fost numită în funcţia de rector al Universităţii Academiei de Ştiinţe.
O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, de membrii Comisiei, care spun că s-au autosesizat după ce au analizat mai multe materiale apărute în presă, în care Maria Duca dezminţea faptul că ar fi fost favorizată de soţul său, atunci când a fost numită în funcţia de rector.
Comisia nu exclude că îl va chema la audieri pe preşedintele Academiei.
Soţia lui Gheorghe Duca a fost numită acum patru ani în funcţia de rector al Universităţii AŞM, după ce mai mulţi ani a fost profesor universitar.