Preşedintele american Donald Trump refuză să îşi accepte înfrângerea
Donald Trump, discurs important. El refuză să îşi accepte înfrângerea
Embed:
Preşedintele american Donald Trump refuză să îşi accepte înfrângerea. Acesta a publicat un videoclip de 46 de minute în care a denunţat rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, un discurs considerat de liderul de la Casa Albă unul dintre cele mai importante din viaţa lui. Trump a afirmat că va prezenta în instanță dovezile fraudei în masă, sperând că se va ajunge la Curtea Supremă.
"Este probabil discursul cel mai important pe care l-am rostit vreodată. Vreau să furnizez o actualizare a eforturilor noastre continue de a expune enormele fraude și nereguli care au avut loc în timpul alegerilor din 3 noiembrie."
Donald Trump a prezentat și imagini grafice privind creșterile bruște de voturi pentru Biden, înregistrate dimineața devreme, în 4 noiembrie, după ziua scrutinului, şi a pus la îndoială validitatea lor. Acesta susţine că va prezenta şi dovezi care ar confirma faptul că au votat şi cei decedaţi și alte cazuri de corupţie.
"Sunt hotărât să protejez sistemul nostru electoral, care se află acum sub un asediu concertat. Democraţii s-au comportat de parcă ar fi ştiut care va fi rezultatul final. Din păcate aveau totul pregătit, cu părere de rău pentru ţara noastră. Totul a fost foarte dubios."
Trump a numit alegerile "o catastrofă totală". Discursul de la Casa Albă a venit la o zi după ce procurorul general al SUA a declarat că nu există suficiente dovezi de fraudă pentru a răsturna rezultatul alegerilor din 3 noiembrie. O serie de judecători nu au acceptat cererile depuse în instanţă de Trump și mai multe dintre acuzațiile făcute în ultimul discurs au fost deja respinse. Potrivit ultimelor date ale alegerilor prezidenţiale, Joe Biden câştigă cu 81 de milioane de voturi populare şi 306 voturi în Colegiul Electoral.