Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale
Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a fost supusă, astăzi, unei intervenţii chirurgicale pentru eliminarea unui hematom cerebral. Potrivit medicilor, operaţia a decurs cu succes, iar Fernandez se simte bine. Susţinătorii oficialului au stat în faţa spitalului cât timp preşedintele a fost pe mâna chirurgilor.
Potrivit medicilor, Cristina Fernandez de Kirchner va trebui să se odihnească o lună. Aceasta înseamnă că atribuţiile sale vor fi preluate de către vicepreşedintele ţării. Iar şeful statului nu va participa nici la alegerile legislative din 27 octombrie.
La finele săptămânii trecute, preşedinţia Argentinei a anunţat că Fernandez a căzut şi a suferit un traumatism cranian. De altfel, starea de sănătate a Cristinei Fernandez de Kirchner s-a deteriorat brusc, după moartea, în 2010, a soţului său, fostul preşedinte al ţării Nestor Kirchner. De atunci, Fernandez a fost internată de câteva ori.
- Cristina Fernandez, preşedintele Argentinei, va fi suspusă unei intervenţii chirurgicale
- Preşedintele Argentinei va fi OPERAT PE CREIER
- Cristina Fernandez, pusă sub acuzare. De ce este învinuit preşedintele Argentinei
- Președintele Argentinei a făcut senzație. Cum s-a dezlănțuit în timpul unui eveniment de partid (VIDEO)