Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, operată cu succes de cancer tiroidian
foto: www.rtv.net
Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a fost operată cu succes de cancer la glanda tiroidă într-o clinică din Pilar, scrie rtv.net.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei argentiniene, Alfredo Scoccomaro, operaţia Cristinei Fernandez de Kirchner a fost realizată fără nicio complicaţie: "În timpul intervenţiei chirurgicale de aproximativ trei ore şi jumătate, i s-a făcut o tiroidectomie totală".
Preşedintele argentinian este cel de-al cincilea lider din America de Sud care suferă în ultimii ani, după brazilienii Luiz Inacio "Lula" da Silva, Dilma Roussef, Fernando Lugo şi Hugo Chavez.
În timpul convalescenţei sale, Argentina va fi condusă de vicepreşedintele Amado Boudou, fost ministru al Economiei.