Preşedintele Asociaţiei Goju-Ryu din Moldova, Victor Panasiuc, a uimit chinezii cu o desertaţie
Moldoveanul Victor Panasiuc a demonstrat că este printre cei mai buni şi în cercetările ştiinţifice în domeniul artelor marţiale. Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Goju-Ryu a reuşit să impresioneze chinezii, reuşind să se claseze pe locul doi la un concurs în care s-au prezentat lucrări scrise despre stilul de luptă "barza albă".
Preşedintele Asociaţiei Goju-Ryu din Moldova, Victor Panasiuc, a participat la un Congres legat de dezvoltarea şi popularizarea stilului de arte marţiale "barza albă".
La evenimentul din China, el a prezentat o disertaţie pe o temă legată de acest stil de arte marţiale.
Panasiuc a reuşit să impresioneze chinezii, clasându-se la final pe locul doi, dintr-un total de 90 de participanţi.
"Foarte multe reacţii au fost la lucrarea mea. Chinezii au rămas impresionaţi de faptul cum am redat viziunea omului occidental referitor la practica din Orientul Îndepărtat. Ei au spus că eu am scris totul clar, succint şi la temă. Am încercat să scriu totul din punct de vedere al biomecanicii şi anatomiei omului", a spus Panasiuc.
Acestza a participat pentru prima dată la un asemenea concurs. El spune că după succesul din China va continua cercetările ştiinţifice în acest domeniu: "Am discutat cu administraţia acelui oraş şi intenţionez chiar să scriu o carte. Toate cheltuielile ar putea fi suportate de chinezi. Vom vedea."
Victor Panasiuc a devenit în 2013 primul deţinător al celui de-al 7-lea dan din Moldova. El practică Goju-Ruy de 26 de ani.
Panasiuc organizează anual la Chişinău mai multe seminare, la care participă antrenori din diferite ţări. De asemenea, moldoveanul este invitat la diferite seminare de peste hotare, unde oferă master class-uri pentru tineri.