Preşedintele Băncii Centrale Europene: Criza datoriilor suverane nu a luat sfârşit
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat într-un interviu că nu a luat sfârşit criza datoriilor suverane din Europa. Acesta este, însă încrezut că guvernele din zona euro vor fi capabile să refacă stabilitatea financiară, scrie hotnews.ro.
Declaraţiile lui Trichet urmează să apară duminică în publicaţia Bild am Sonntag, însă fragmente din interviu au fost oferite în avans. Până atunci, iată câteva dintre cele mai importante idei cuprinse în interviul cu Jean-Claude Trichet:
* criza nu a luat sfârţit, a spus Trichet
* s-a declarat încrezător că guvernele din zona euro vor fi capabile să refacă stabilitatea financiară, asigurându-se că prevederile Pactului de Stabilitate sunt implementate în întregime şi mai agresiv;
* presedintele BCE a spus ca înţelegerile la care au ajuns în această săptămână liderii UE trebuie să fie implementate într-o manieră foarte precisă şi rapidă. El a declarat că e "absolut decisiv" că aceste hotărâri să fie puse în practică rapid şi complet;
* liderii din zona euro au un program, acum munca dificilă va reveni guvernelor şi Comisiei Europene;
* BCE va urmări atent progresele înregistrate de măsurile de reformă adoptate de guverne;
* Trichet a spus că a venit timpul "să vedem ceva acţiuni";
* preşedintele BCE a menţionat, referindu-se la programul de cumpărare de bonduri, că banca a acţionat independent şi nu sub influenţa politică: "Consiliul BCE a decis toate măsurile speciale ca urmare a politici monetare şi în situaţie de independenţa completă";
* Trichet a declarat că, potrivit tratatelor, membrii consiliului BCE nu pot primi indicaţii de la guverne sau grupuri de interese;
Săptămâna viitoare, Mario Draghi îi va lua locul lui Jean-Claude Trichet la conducerea BCE.
- Apelul şefului BCE: Băncile trebuie recapitalizate de către guvernele statelor din care fac parte
- “Finlanda poate oferi scânteia care va distruge moneda europeană"
- Liderii financiari ai G20 au înaintat UE un ultimatum să rezolve urgent problema datoriilor
- Angela Merkel este convinsă că europenii vor găsi o soluţie la criza datoriilor suverane
- Jean-Claude Trichet a susţinut ultimul discurs în calitate de preşedinte al BCE