Preşedintele Barcelonei, Sandro Rosell, şi-a dat demisia
Preşedintele Barcelonei, Sandro Rosell, şi-a dat demisia! Oficialul a făcut acest pas după ce cazul "transferul lui Neymar" a ajuns în judecată. Rosell este învinuit de fraudă fiscală din tranzacţia fotbalistului de la Santos la clubul catalan.
Rosell este suspectat că şi-ar fi însuşit o parte din suma transferului fotbalistului de la clubul brazilian Santos. Potrivit înţelegerii oficiale, sud-americanii ar fi primit suma de 57,1 milioane de euro. În urma investigaţiilor s-a depistat însă că Barcelona a plătit o sumă care ajunge la 95 milioane de euro. În mijlocul scandalului a ajuns şi compania tatălui fotbalistului care ar fi beneficiat de o parte din suma plătită pentru starul brazilian.
Transferul lui Neymar a avut loc în luna iunie a anului trecut. Sandro Rosell a decis să părăsească postul de preşedinte al clubului până când judecătorii nu vor anunţat verdictul.