Preşedintele belarus a graţiat nouă persoane condamnate pentru participare la proteste
foto: guardian.co.uk
canal tv
Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a graţiat 9 persoane condamnate pentru participarea la protestele anti-guvernamentale din decembrie 2010. Potrivit Ria Novosti, printre aceştia se numără şi 6 persoane care au candidat la funcţia de şef de stat.
Aceştia trebuiau să stea după gratii între 2 şi 5 ani. În decembrie 2010, poliţia a reţinut sute de persoane care au protestat în legătură cu realegerea lui Lukaşenko în funcţia de preşedinte. Atunci, Statele Unite şi statele membre ale Uniunii Europene au condamnat gestul autorităţilor de la Minsk, impunând sancţiuni împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la conducerea ţării din 1994.
În luna martie a acestui an, organizaţia "Human Rights Watch" a publicat un raport, potrivit căruia, persoanele arestate au fost supuse unor tratamente inumane în perioada detenţiei.