Preşedintele brazilian, spitalizat după un accident domestic
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro , în vârstă de 64 de ani, a fost spitalizat luni după ce a suferit un accident la reşedinţa sa din Brazilia, a anunţat administraţia sa,
„Preşedintele Bolsonaro a căzut la Alvorada Palace. Echipa medicală a Preşedinţiei i-a acordat primul ajutor, iar apoi a fost transportat la Spitalul Forţelor Armate”, a transmis purtătorul său de cuvânt pe portalul de ştiri G1.
Potrivit aceleiaşi surse, preşedintelui brazilian i s-a făcut o tomografie craniană care „nu a detectat modificări”. Ministrul de securitate Augusto Heleno a spus că Bolsonaro e „bine”, dar va rămâne în spital pentru a fi ţinut sub observaţie.
Bolsonaro care a preluat mandatul de preşedinte la 1 ianuarie a fost rănit grav anul trecut după ce a fost atacat cu un cuţit pe când se afla în campanie electorală, scrie adevarul.ro
El a suferit mai multe operaţii.