Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA: Rusia s-a implicat în alegerile din Moldova
Pe lângă Statele Unite, Rusia s-a implicat şi în alegerile din Franţa şi Republica Moldova. Astfel Kremlinul încearcă să compromită democraţia din toată lumea. Acuzaţiile au fost aduse de preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, Paul Ryan.
În cadrul unei conferinţe de presă, Ryan a enumerat mai multe ţări în care Rusia s-a implicat, indirect, în alegeri.
"Să spunem adevărul: Rusia s-a implicat în alegerile noastre. Și nu doar în ale noastre, a făcut-o în toată lumea. A făcut-o în Franța, în Moldova, în statele baltice. Rusia încearcă să submineze democrația, să o transforme în una nelegitimă", a declarat președintele Camerei Reprezentanților, Paul Ryan.
Cei mai mulţi oficiali americani sunt înfuriați de declarațiile președintelui Donald Trump care a menționat că îl crede pe omologul său rus, Vladimir Putin.
Moscova s-a implicat în alegerile prezidențiale de anul trecut din Franța, când a încercat să încline balanța puterii în favoarea populistei Marine Le Pen.
Și în campania care a precedat scrutinul pentru Bundestagul din Germania, Rusia a susținut partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania, care a înregistrat până la urmă un scor istoric de aproximativ 12 procente din voturi.
În cazul țării noastre, nu se știe în care scrutin s-a implicat Moscova, însă în urma prezidențialelor din 2016 a câștigat prorusul Igor Dodon.
- Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, despre liderul de la Kremlin: Nu e aliatul nostru, nu e prietenul nostru
- Rusia este dispusă să discute despre acuzaţiile privind presupusa implicare în alegerile din SUA
- O rusoaică a fost arestată în SUA pentru spionaj în favoarea Moscovei
- Roman Chirca: Obținerea cetățeniei prin investiții poate crește substanțial fluxul financiar către Republica Moldova