Președintele care a fost nevoit să dezmintă că a murit și că a fost înlocuit de o clonă
Muhammadu Buhari, președintele Nigeriei, a dezmințit un zvon care circulă pe rețelele de socializare de câteva luni. Buhari a negat că a murit și că a fost înlocuit de un impostor din Sudan.
Buhari va candida din nou, la alegerile care vor avea loc în februarie. Anul trecut, el a petrecut cinci luni în Marea Britanie, unde a fost tratat pentru o boală pe care nu a făcut-o încă publică. Așa au apărut teoriile conspirației, care s-au viralizat pe rețelele de socializare și pe care le-au susținut inclusiv adversarii politici ai președintelui nigerian.
Cea mai răspândită teorie este că Buhari a murit și că a fost înlocuit de o sosie a sa din Sudan, pe nume Jubril. Deși nu există dovezi în acest sens, clipurile care au început să circule pe Youtube și Facebook au adunat milioane de vizualizări, scrie Digi24.ro.
”Sunt eu, cel real, vă asigur de asta. În curând voi împlini 76 de ani și voi merge mai departe, puternic. Mulți oameni au sperat că voi muri când am fost bolnav. Unii au presupus că sunt mort”, a spus el, adăugând că cei care cred zvonurile sunt „ignoranți și nereligioși”.
Președinția din Nigeria a dat un comunicat cu declarația lui Buhari, intitulat ”Sunt eu, cel adevărat. Răspunsul președintelui Buhari la zvonurile că a fost clonat”.