Preşedintele CC: Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut privilegiat, ceea ce contravine Constituţiei
Embed:
Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova îi acordă limbii ruse un statut privilegiat, ceea ce contravine Constituţiei. Este unul dintre argumentele prezentate de preşedintele Înaltei Curţi, Domnica Manole, în favoarea deciziei de a declara neconstituţional documentul adoptat de deputaţi.
"Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Tratamentul preferenţial al limbii ruse comparativ cu alte limbi ale minorităţilor etnice, prin poziţionarea ei la nivelul limbii de stat contravine articolului 13 din Constituţie", a declarat Domnica Manole.
Magistraţii s-au ghidat şi de datele ultimului recensământ din 2014. Potrivit acestuia, româna este limbă maternă pentru 77% dintre cetăţenii ţării, iar rusa - doar pentru 9 la sută.
"Există raioane în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Din aceleaşi date observăm că, în unele raioane, limba rusă are o pondere mică, de nici trei procente. Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de comunicare interetnică, limba rusă, limba unei minorităţi etnice dobândeşte alături de limba română un statut cvasioficial", a menţionat preşedinte CC.
Domnica Manole a mai precizat că deputaţii au votat legea fără a aloca mijloacele financiare pentru implementarea prevederilor acesteia. Banii ar fi fost necesari pentru traducerea actelor publice şi instruirea angajaţilor în vederea cunoaşterii limbii ruse.
"Orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern. Pentru că avizul Guvernului lipseşte, Curtea a constat încălcarea articolelor 6 şi 131 din Constituţie", a punctat Domnica Manole.