Preşedintele chinez se va deplasa luna viitoare la Phenian
Preşedintele chinez Xi Jinping urmează să se deplaseze luna viitoare la Phenian, la invitaţia liderului nord-coreean Kim Jong-Un, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC/Coreea de Nord), scrie agerpres.ro.
Cotidianul din Singapore nu menţionează sursele acestei informaţii şi nicio reacţie nu a putut fi obţinută de la Ministerul chinez al Afacerilor Externe.
De la accederea sa la putere în 2012, Xi Jinping nu a fost niciodată în capitala nord-coreeană, unde predecesorul sau, Hu Jintao, a fost primit ultima dată în 2005, scrie ziarul.
Ceremoniile dedicate celei de-a 70-a aniversări de la fondarea RPDC sunt prevăzute pentru 9 noiembrie, în acest context Straits Times remarcă faptul că programul vizitelor preşedintelui chinez ar putea suferi modificări.
În acelaşi timp, Kim Jong-Un se pregăteşte să-l primească în septembrie şi pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-In la Phenian. Organizarea acestei noi întâlniri între liderii celor două Corei a fost convenită la începutul săptămânii în cadrul unor discuţii purtate între delegaţii din cele două ţări. Kim şi Moon s-au întâlnit deja în două rânduri în acest an, în aprilie şi în mai, de ambele dăţi în localitatea Panmunjom, în Zona Demilitarizată DMZ dintre cele două ţări.
Pe de altă parte, Kim Jong-Un a efectuat trei vizite la Beijing anul acesta, unde a discutat cu Xi Jinping despre îmbunătăţirea cooperării bilaterale şi reforme economice.
Această destindere diplomatică spectaculoasă în Peninsula Coreeană, care a început la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang în iarnă, a culminat în iunie cu summitul dintre Kim Jong-Un şi preşedintele american Donald Trump în Singapore, o premieră istorică.