Preşedintele CNI, criticat de PLDM-işti. "Câţi ani s-a eschivat de la plata impozitelor? Nu îi face cinste"
Comisia specială de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale preşedintelui şi membrilor Comisiei Naţionale de Integritate şi-a prezentat raportul în Parlament. Documentul a fost aprobat cu majoritatea voturilor deputaţilor, însă a provocat nedumerirea unor aleşi ai poporului.
Deputatul PLDM Maria Ciobanu a solicitat detalii despre casa preşedintelui Comisiei Naţionale de Integritate, Anatolie Donciu, pentru care ultimul nu ar fi plătit impozite.
„Nu văd în concluzii ce s-a întâmplat cu preşedintele CNI, Anatolie Donciu. În presă s-a scris că el nu şi-a înregistrat imobilul, de unde rezultă că nu a plătit nici impozite. Când a fost dată în exploatare casa şi cum de nu a găsit drumul spre organul fiscal? Cum poţi să-i încredinţezi unei astfel de persoane Comisia Naţională de Integritate?”, s-a arătat indignată parlamentara.
Preşedintele comisiei parlamentare de verificare, Iurie Bolboceanu, a venit cu explicaţii: „În momentul prezentării declaraţiei de venit, Anatolie Donciu nu avea dată în exploatare casa, pe parcurs a dat-o în exploatare şi ea deja se regăseşte în declaraţia pe venituri pentru anul 2012”, a precizat Bolboceanu.
„Dar câţi ani s-a eschivat de la plata impozitelor?”, a încercat să afle Maria Ciobanu. Întrebarea a rămas, însă, fără răspunsul aşteptat.
„Noi am format o comisie specială pentru verificarea averilor şi proprietăţilor şi nu comisie de anchetă”, a menţionat Iurie Bolboceanu.
Explicaţia nu a mulţumit-o, însă, pe parlamentara din PLDM. „Constatările nu îi fac cinste unui preşedinte de comisie, care în virtutea atribuţiilor pe care le are ar trebui să fie integru”, a subliniat Maria Ciobanu.
Publika.md aminteşte că, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Ziarul de Gardă a dat publicităţii o investigaţie, potrivit căreia Anatolie Donciu ar locui într-o casă evaluată de experţi imobiliari la aproximativ cinci milioane de lei, care nu ar fi înregistrată la Cadastru. Ulterior, Donciu a dezminţit informaţiile, precizând că imobilul nu a fost înregistrat la Cadastru, deoarece în momentul când s-a mutat împreună cu familia sa în locuinţă, aceasta nu era finisată.