Președintele Comisiei de la Veneția a criticat viteza cu care s-a acționat în cazul lui Stoianoglo
Viteza cu care s-a acționat în cazul lui Stoianoglo e mare. De această părere este președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. El a susținut o conferință de presă, în cadrul cărei și-a expus viziunea asupra evenimentelor politice din țara noastră și a îndemnat puterea politică „să nu confunde urgența cu graba”.
În privința ultimelor modificări operate la Legea Procuraturii, Buquicchio a precizat că Comisia de la Veneția se va expune în următoarele săptămâni.
El susține ideea unei justiții eficace, bazate pe un dialog constructiv cu opoziția, dar și cu societatea civilă și le cere politicienilor să fie fermi în lupta cu corupția și să țină cont de așteptările oamenilor.
„Electoratul cere o justiție eficace, o viață mai bună. Pentru a realiza aceste sarcini, ei nu trebuie să se grăbească și să ajungă la soluții bazate pe un consens larg. Trebuie să existe dialogul cu opoziția, dar și cu societatea civilă, iar acest dialog să fi unul constructiv.”, a declarat președintele Comisiei de la Veneția.
Potrivit lui Gianni Buquicchio, reforma judiciară trebuie percepută drept un proces îndelungat, în care se acționează fără grabă și profitând de avantajele dialogului.