Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ajunge astăzi la Chişinău. Vezi programul întrevederilor
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va ajunge la Chişinău astăzi, la ora 20.00. Pe Aeroportul Internaţional, oficialul oficialul va fi întâmpinat de premierul Vlad Filat. Programul întrevederilor va începe, însă, vineri dimineaţa, atunci când Barroso se va întâlni cu reprezentanţii conducerii ţării.
În cadrul vizitei, oficialul european va avea întrevederi cu mai mulţi demnitari moldoveni şi va ţine un discurs public la Palatul Naţional.
Discuţiile cu oficialii sunt programate pentru ziua de vineri. Chiar de dimineaţă, Jose Manuel Barroso va avea prima întâlnire cu premierul Vlad Filat, apoi cu preşedintele Legislativului, Marian Lupu, şi cu liderii fracţiunilor parlamentare.
Oficialul european va discuta şi cu Zinaida Greceanîi, în calitate de preşedinte al fracţiunii parlamentare a neafiliaţilor. Jose Manuel Barroso va avea şi o întâlnire cu membrii Delegaţiei UE în Moldova.
Discursul public va fi ţinut la ora 11.00 la Palatul Naţional, după care oficialul se va întâlni cu preşedintele Nicolae Timofti. Şeful Comisiei Europene va pleca din Chişinău în a doua parte a zilei de vineri.
Pe durata vizitei preşedintelui Comisiei Europene, la Chişinău vor fi luate măsuri sporite de securitate. Astfel, Ministerul de Interne a anunţat deja că circulaţia va fi restricţionată pe mai multe trasee din sectoarele Botanica şi Centru ale Capitalei.