Preşedintele Comunităţii Găgăuzilor, susţine ideea modificării legislaţiei electorale din Moldova
Preşedintele Comunităţii Găgăuzilor, Nicolai Terzi, susţine ideea modificării legislaţiei electorale din ţara noastră. Potrivit lui, cea mai bună soluţie ar fi introducerea sistemului mixt pentru alegerile parlamentare. Astfel, deputaţii ar putea fi aleşi atât pe listele de partid, cât şi în circumscripţii uninominale.
"Dacă cineva spune că ar exista un risc doar pentru opoziţie, în realitate, acesta este şi pentru cei care sunt la guvernare. Luând în considerare necesitatea de a nu permite partidelor să degradeze, dar şi faptul că locuitorii regiunii transnistrene şi reprezentanţii diasporei trebuie să aibă posibilitate de a vota, sistemul electoral mixt ar fi mai potrivit", a menţionat Teryi.
Declaraţia a fost făcută în timpul celei de-a doua runde de dezbateri pe marginea proiectului privind introducerea votului uninominal. Documentul a fost înregistrat în Parlament şi trimis Comisiei de la Veneţia pentru avizare. Iar un grup de iniţiativă adună semnături în favoarea schimbării sistemului electoral.
Votul uninominal este folosit în cele mai importante democraţii ale lumii, precum Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite ale Americii.
- Audieri publice pentru Votul Uninominal. Ian Lisnevschi: "Trebuie să dăm posibilitatea cetăţenilor să se exprime"
- Călin Vieru: "Actualul sistem de vot din Republica Moldova a adus daune și multă corupție"
- O schimbare spre bine! Peste jumătate de MILION de oameni au semnat pentru susţinerea votului uninominal