Preşedintele Curţii de Apel Chişinău repus în funcţie de propria subalternă
Anatol Doga a fost repus în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău. Acesta a fost demis la sfârşitul lunii mai de Consiliul Superior al Magistraturii. Decizia magistraţilor a fost suspendată chiar de o judecătoare de la Curtea de Apel.
Totul a început atunci când Anatol Doga a aplicat pentru un nou mandat la conducerea Curţii de Apel Chişinău. Atunci, conform procedurii legale, magistraţii au cerut SIS-ului să verifice dacă Doga este eligibil pentru această funcţie. Astfel, cei de la securitate au descoperit că Doga nu şi-a declarat toate proprietăţile în ultima declaraţie de avere. După avizul SIS, Consiliul Superior al Magistraturii, invocând Legea cu privire la verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice, a decis să îl demită de la şefia Curţii.
Însă, Anatol Doga a contestat demiterea sa chiar în instanţa pe care o conduce, iar judecătoarea a suspendat decizia magistraţilor şi, respectiv, l-a lăsat în funcţie până la judecarea definitivă a cauzei.
Magistraţii spun că judecătoarea nu avea dreptul să judece acest caz, pentru că era vorba de un coleg şi ar fi trebuit să lase la discreţia CSJ să numească o altă instanţă care să judece cazul.
Una peste alta, Anatol Doga rămâne, deocamdată, preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, iar magistraţii spun că vor lua o nouă decizie asupra acestui caz într-o şedinţă viitoare.
- Voronin alături de Muruianu: Să dea Dumnezeu să rămână în funcţie încă 5 ani
- Comuniştii nu îl vor pe Urechean preşedinte al Curţii de Conturi
- Revenire miraculoasă: Directorul "Franzeluţa" a fost demis şi repus în funcţie
- Scandalul de la Franzeluţa ia amploare: "Persoane terorizate şi încuiate în propriile birouri"