Preşedintele Dodon s-a autoizolat la vila de la Holercani după revenirea de la Moscova
După ce a revenit de la Moscova, şeful statului Igor Dodon s-a autoizolat la vila prezidenţială de la Holercani, situată pe malul Nistrului. Despre acest lucru a anunţat chiar preşedintele, într-o intervenţie live pe Facebook.
Igor Dodon a mai menţionat că a fost testat de mai multe ori pentru COVID-19, toate rezultatele sunt negative şi că va sta în izolare doar câteva zile. Deciziile Comisiei Naţionale pentru Sănătate Publică însă nu-i obligă pe cei care călătoresc în interes profesional să stea în carantină, dacă nu au simptome.
"Eu am hotărât, totuşi, 48 de ore, 72 de ore, două, trei zile să iau o pauză în ceea ce ţine de evenimentele publice. După care cred că duminică voi da un test şi, dacă testul va fi negativ, atunci luni, deja la prima oră, împreună cu domnul prim-ministru, doamna speaker al Parlamentului o să ne vedem la şedinţa ordinară", a declarat Dodon.
Cei 75 de militari din Garda de Onoare, care au defilat în Piaţa Roşie de la Moscova, vor sta însă în carantină timp de 14 zile. Şi aceştia au fost testaţi de mai multe ori, dar niciunul dintre ei nu a fost diagnosticat cu COVID-19.
Parada militară de la Moscova dedicată celei de-a 75-a aniversări a încheierii celui de-al doilea război mondial în Europa urma să aibă loc în data de 9 Mai, dar a fost amânată pentru 24 iunie, din cauza pandemiei de coronavirus.