Preşedintele Erdogan susţine că UE va bloca aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova. „Turcia este mai pregătită să adere decât unele state membre”
Uniunea Europeană va „bloca” aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova, a declarat marţi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care mai spune că ţara sa şi-a câştigat de multă vreme dreptul de a adera la blocul comunitar, dar este ţinută în expectativă din motive politice,comunică Digi24.ro.
Liderii UE au convenit săptămâna trecută să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, chiar dacă aceasta se află în război cu Rusia, precum şi pe cele cu Republica Moldova, dar nu au reuşit să cadă de acord asupra unui nou pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, ca urmare a opoziţiei Ungariei.
Citeşte şi: Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat totuşi decizia drept o „victorie” pentru Ucraina şi pentru continentul european.
În declaraţii de presă făcute pe drumul său de întoarcere dintr-o vizită în Ungaria, Recep Tayyip Erdogan a subliniat că Turcia, care este candidată la UE din 2005, şi-a câştigat de mult vreme dreptul de a adera, dar a fost blocată din cauza a ceea ce a numit drept „obstacole politice”.
„Faptul că li s-a acordat (Ucrainei şi Moldovei) statutul de candidat nu înseamnă că vor deveni membre ale UE. Va începe un proces şi ele vor fi blocate. Niciuna dintre aceste ţări nu este o Turcie”, a spus Erdogan, citat de biroul său de presă, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
„Este greşit ca Turcia, care este mai pregătită să adere la UE decât unele state membre, să fie ţinută să aştepte la uşă ani la rând din cauza unor obstacole politice”, a adăugat el.
Candidatura Turciei la UE stagnează de mai mulţi ani pe fondul preocupărilor UE legate de prestaţia Ankarei în domeniul drepturilor omului şi al unor divergenţe referitoare la unele politici regionale, şi anume cele privind Mediterana de est şi insula Cipru, divizată etnic.
Blocul comunitar depinde de ajutorul Turciei, stat membru NATO, în special în problema migraţiei. Erdogan a mai afirmat că potenţialul „strategic şi economic” al Turciei i-a asigurat demult dreptul de a adera la UE, ceea ce Ankara consideră a fi un obiectiv strategic - şi că s-ar putea face progrese în acest sens în timpul preşedinţiei ungare prin rotaţie a UE, date fiind relaţiile bune dintre Ankara şi Budapesta.
„UE trebuie să repare acum această greşeală”, a conchis Erdogan.