Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, decorat de Nicolae Timofti GALERIE FOTO
Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a fost decorat de preşedintele ţării, Nicolae Timofti, cu o distincţie de stat. Şeful forului internaţional de fotbal se află, astăzi, într-o vizită oficială în Moldova.
Şeful statului i-a înmânat lui Joseph Blatter „Ordinul de Onoare”, cu care oficialul FIFA a fost decorat în anul 2010.
Joseph Blatter a felicitat autoritățile moldovene pentru intenția de a eradica corupția din fotbal și a promis că FIFA va sprijini pe toate căile acest demers. "Fotbalul este victima popularității sale. Meciurile trucate afectează fotbalul și-l pot distruge", a declarat președintele FIFA.
Joseph Blatter conduce FIFA din iunie 1998 şi pe timpul mandatului său, a vizitat Moldova de două ori. Vizitele oficialului au avut loc în vara anului 2002, când a fost inaugurat Centrul de pregătire al selecţionatelor de la Vadul lui Vodă, dar şi în 2009.
În acest an, ţara noastră l-a avut ca oaspete şi pe preşedintele UEFA, Michel Platini, pe 7 mai.
Foto: Igor Rotari