Președintele filipinez, Rodrigo Duterte cere armatei să îl împuște. Ce condiţii a impus
foto: caleaeuropei.ro
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi-a instruit luni armata şi poliţia să îl împuşte dacă devine dictator şi stă la putere peste cât îi permite mandatul, un scenariu asupra căruia atrag atenţia inamicii săi, în contextul eforturilor susţinătorilor săi de a schimba Constituţia, relatează Reuters.
Controversatul lider a încercat astfel să înlăture speculaţiile că le-ar fi cerut susţinătorilor din parlament să modifice Constituţia pentru a introduce un sistem federal care să îi permită să rămână la putere şi după 2022, când se va încheia mandatul său unic.
"Dacă aş sta peste mandat şi aş vrea să devin dictator, împuşcaţi-mă ! Nu glumesc", le-a spus Duterte militarilor în timpul unei vizite la o bază a armatei, adăugând că forţele de securitate nu ar trebui să permită nimănui să încalce Constituţia.
"Este sarcina voastră să protejaţi Constituţia şi poporul. Nu uitaţi, este datoria voastră solemnă", a adăugat el.
Duterte susţine federalismul, afirmând că un astfel de sistem va ajuta la combaterea inegalităţilor, va oferi mai multă putere provinciilor şi va recunoaşte structura diversificată a ţării.
Săptămâna trecută, aliaţii săi din camera inferioară a legislativului au votat pentru convocarea unei adunări constituante cu scopul de a revizui Constituţia până în luna mai, renunţând la alegerile de la jumătate de mandat de anul viitor şi extinzând mandatele tuturor oficialilor aleşi.
Reforma constituţională este controversată. Criticii îi acuză pe parlamentari că încearcă să îşi prelungească mandatul sau că sunt în căutarea unui mijloc ca Duterte, un lider foarte popular, să se agaţe de putere şi după ce îi expiră mandatul.
Oponenţii atrag atenţia că o astfel de schimbare ar putea duce la o repetare a regimului opresiv al fostului dictator Ferdinand Marcos, spunând că sunt îngrijoraţi de admiraţia lui Duterte pentru Marcos şi de trăsăturile sale autoritare similare.
Purtătorul de cuvânt al lui Duterte, Harry Roque, a spus în mod repetat că preşedintele nu îşi doreşte să rămână la putere mai mult decât prevede mandatul şi că mai degrabă ar prefera să se retragă anticipat.