Preşedintele irakian, în comă după ce ar fi suferit un atac cerebral
Embed:
Preşedintele irakian, Jalal Talabani, ar fi în comă după ce ar fi suferit un atac cerebral. Cel puţin asta susţin surse din Irak, citate de BBC. Cu toate acestea, un comunicat de presă al preşedinţiei irakiene informează că liderul de la Bagdad a fost internat în spital cu simptome de oboseală, însă precizează că starea oficialului este stabilă.
În prezent, oficialul primeşte îngrijiri medicale din partea unei echipe de medici. Specialiştii vor decide dacă vor prelungi tratamentul preşedintelui la Bagdad sau peste hotarele ţării.
Jalal Talabani, în vârstă de 79 de ani, a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, fiind deseori tratat şi în străinătate. Talabani este primul preşedinte kurd al ţării.