Preşedintele iranian Hassan Rouhani va efectua o vizită oficială la Viena. Care este motivul
FOTO: PUBLIKA.MD
Preşedintele iranian Hassan Rouhani va efectua o vizită oficială la Viena pe data de 4 iulie, a comunicat luni preşedinţia austriacă, în contextul demersurilor Teheranului de a obţine garanţii din partea puterilor europene, Rusiei şi Chinei, pentru menţinerea în vigoare a acordului privind programul său nuclear, scrie agerpres.ro.
La Viena, Hassan Rouhani se va întâlni cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, şi cu prim-ministrul Sebastian Kurz, a precizat sursa citată.
Conform presei austriece, preşedintele Iranului s-ar putea deplasa şi în Elveţia.
Viena a fost, timp de mai mulţi ani, scena unui maraton diplomatic încheiat în iulie 2015 prin semnarea acordului istoric care limita programul nuclear iranian. Capitala Austriei găzduieşte, de asemenea, sediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), organism al ONU responsabil cu monitorizarea respectării de către Teheran a termenilor acordului semnat cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat, la 8 mai, retragerea unilaterală a ţării sale din acord, deschizând calea unor noi sancţiuni americane împotriva Teheranului şi a companiilor care fac comerţ cu Iranul sau investesc în această ţară.
Iranul încearcă să obţină de la ceilalţi semnatari ai acordului garanţii că vor rezista presiunii sancţiunilor americane şi vor compensa efectele economice ale retragerii Statelor Unite.
Teheranul a anunţat deja începerea de lucrări pregătitoare destinate relansării programului său nuclear, dacă garanţiile oferite de parteneri vor fi considerate insuficiente.

- Liderul nord-coreean Kim Jong Un ar putea vizita Rusia în luna septembrie
- Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a întreprins o vizită la Viena
- Maestrul Eugen Doga va susţine, pentru prima dată, un concert la Viena
- Ministrul Chiril Gaburici va avea o întrevedere cu Volodymyr Kistion în domeniul colaborării economice și comerciale