Președintele Maia Sandu a depus flori la Complexul Eternitate dis-de-dimineață, departe de ochii presei (FOTO)
”Sacrificiul lor nu poate fi uitat.” Dis-de-dimineață, președintele Maia Sandu a depus flori la Complexul ”Eternitate”, în memoria celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru cei care au luptat pentru ca, în mai 1945, pacea să revină pe continentul european.
”Am depus flori la Complexul Memorial „Eternitate” în această dimineață, în memoria milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Mi-am exprimat respectul și recunoștința pentru cei care au luptat și și-au dat viața pentru ca, în mai 1945, pacea să revină pe continentul european. Dintre ei, sute de mii ne-au fost concetățeni, sunt buneii și străbuneii noștri.
Sacrificiul lor nu poate fi uitat. El ne învață cât de prețioasă este pacea. Suntem datori să o păstrăm, să prețuim viața și să oferim oamenilor noștri șansa să-și trăiască anii cu speranță, în liniște și prosperitate.”, a scris președintele Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.