Preşedintele Maia Sandu e gata de o întrevedere cu omologul rus, Vladimir Putin
Preşedintele Maia Sandu e gata de o întrevedere cu omologul rus, Vladimir Putin. Şeful statului spune însă că întâlnirea poate avea loc doar după instalarea noului Guvern. Declaraţia a fost făcută de Maia Sandu, într-un interviu acordat jurnaliştilor ruşi de la kommersant, cărora le-a spus că are o listă de subiecte pe care vrea să le discute. Printre acestea se numără retragerea trupelor ruseşti şi a muniției din regiunea transnitreană.
Maia Sandu a adăugat că sunt şi probleme de ordin economic şi comercial, cum ar fi exportul de produse moldoveneşti în Rusia. O altă temă pe care ar discuta-o la întâlnirea cu Putin este legată de cetăţenii moldoveni care lucrează pe teritoriul Federaţiei Ruse şi de securitatea lor socială.
În cadrul interviului, Maia Sandu a fost întrebată dacă va participa la summitul CSI din 15 octombrie, eveniment de la care predecesorul ei, Igor Dodon, era nelipsit. Şeful statului nu a exclus participarea, dar a menţionat că membrii delegaţiei şi aspectele legate de summit le va discuta cu viitorul prim-ministru de la Chişinău. Maia Sandu a adăugat că pentru Moldova este important să aibă relaţii bune atât cu estul, cât şi cu vestul.