Preşedintele Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat de către procurorii din Tokyo. Care este motivul
Preşedintele executiv al Nissan, CARLOS GOSN, acuzat de evaziune fiscală, a fost arestat în Japonia. Potrivit unui comunicat al companiei, GON ar fi încălcat legislaţia niponă prin declararea unor venituri mai mici. În plus, el ar fi utilizat ilegal fondurile firmei.
Acţiunile holdingului Renault-Nissan s-au depreciat cu peste 12 procente, iar compania a pierdut mai bine de 2 miliarde de dolari din capi-tali-zarea bursieră. Criza s-a declanşat după ce firma a anunţat că îl va demite pe preşedintele executiv al Nissan.
Birourile din Yoko-hama au fost percheziţionate, iar oamenii legii au ridicat mai multe documente.
Carlos Gosn, în vârstă de 64 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi directori din industria auto. În anii 90 el a fost artizanul negocierilor dintre Renault şi Nissan, încheiate cu alianţa celor doi mari producători.
Ghosn este președinte şi director general al grupului auto francez Renault. Acesta conduce grupul Renault Nissan Mitshubishi.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Potrivit site-ului publicaţiei Asahi, care citează surse implicate în investigaţie, Ghosn este suspectat că şi-ar fi subestimat veniturile în declaraţiile sale financiare şi a acceptat să discute în mod voluntar cu procurorii japonezi.
Un purtător de cuvânt al Nissan a spus că producătorul auto japonez verifică această informaţie.
Supranumit 'cost killer' ('ucigaşul costurilor'), Ghosn şi-a făcut un renume din capacitatea de a transforma companii aflate în pragul falimentului în societăţi foarte profitabile. Acest franco-libiano-brazilian a parcurs întreaga lume de la naşterea sa. Itinerariul său între Brazilia, Liban, Franţa, SUA şi Japonia l-a transformat într-un poliglot capabil să treacă rapide de la o cultură la alta.
Absolvent de Politehnică, acest tată cu patru copii, născut în Brazilia dintr-o familie de origine libaneză, Ghosn şi-a început cariera la Michelin unde a urcat pe scara ierarhică până la poziţia secundă. În 1996, a fost recrutat la Renault de directorul general de atunci Louis Schweitzer care l-a desemnat şi succesorul său.